Altceva

   După cum puteți observa încă din titlu, revin cu ceva diferit, cu ”altceva”... Este vorba despre o carte complexă, pe care am primit-o de la unchiul meu, mare amator de literatură. Sonetele lui Shakespeare de Paul Edmondson și Stanley Wells, a cărei traducere din engleză în română a fost realizată de Iolanda Mănescu și Aloisia Șorop, este o publicație care studiază istoria sonetelor și critică ”născocirile” acestuia. Recunosc faptul că, la început, nu-mi surâdea lectura, însă acum nu regret că am pierdut timp să o parcurg și nu îl consider irosit.
   Acum, ca să vă scot din ceață, vreau să vă arăt metoda prin care autorii critică sonetele lui Shakespeare: 
” Timp, imagine și vers
   Trecerea Timpului, încercarea de a recupera trecutul, de a controla prezentul și de a înfrânge efectele distructive ale Timpului, îl preocupă pe poet în multe dintre sonete. Dorința acestuia de a se bucura de trăirea momentului prezent, dar și de aceea ca timpul să stea în loc, reprezintă aspirația spre nemurire, atât a versului cât și a ființei iubite.
   <<În aste rânduri vraja i-o strâng eu;
   Cum ele-s vii, el va trăi mereu.>> (Sonetul 63, 13-14)”
   Shakespeare are o tehnică aparte care uimește, este foarte temporal, în viziunea mea:
   ”E zece!
   Iei seama cum se învârtește lumea?
   Acum o oră era numai nouă
   Și încă-o oră-i unspezece.
   Și-așa din ceas în ceas ne pârguim,
   Apoi din oră-n oră putrezim.”
   Nici eu nu înțeleg de ce mă atrage acest autor...Poate pentru că și eu (și sunt sigură că și voi) mă aflu într-o luptă cu timpul, într-o continuă așteptare la nimic, într-o efemeră evoluție și tânjesc după un moment de repaus în care să opresc timpul, măcar pentru câteva clipe.
   Cred că nu-și mai au rostul cuvintele, vă părăsesc printr-o referință pasageră din musicalul lui Cole Porter, ”Anything Goes” (1934) care m-a impresionat și mi-a ridicat moralul. Nu uitați că sunteți unici!
   ”Ești cel mai bun!
   Ești Colloseum,
   Ești cel mai bun!
   Ești Luvrul,
   Ești o melodie dintr-o simfonie de Strauss,
   Ești o beretă de la Brendel
   Un sonet de Shakespeare,
   Ești Mickey Mouse.”

Mirosul lumii

   Bine ați revenit pe blogul meu, internauți curioși! Astăzi am pregătit pentru voi ceva cu totul inedit și mult mai oriental! Mă refer la bestsellerul Mirosul lumii, în care autoarea, Radhika Jha, își relatează viața sub semnătura protagonistei Leela. Tânăra adolescentă, care trăia în condiții dificile în India cu frații săi, este trimisă de mama sa la Paris, să locuiască alături de unchiul său și de soția acestuia. Ceea ce o face pe fată să reziste nu este neapărat splendoarea locurilor, ci mirosul...mirosul baghetelor proaspete, al parfumurilor scumpe și, culmea, al aerului închis de la metrou: ”M-am uitat la mâncare. Miresmele pe care le răspândea îmi erau deopotrivă familiare și nefamiliare, aromele cunoscute și cele necunoscute se împleteau cu atâta viclenie încât nu le puteai distinge pe unele de celelalte. Mirosurile îmi pătrundeau simțurile și mă amețeau.” 
   Ceea ce mi s-a părut din nou uluitor este faptul că Radhika Jha adoptă metoda balzaciană, și anume tehnica detaliului exterior, specifică romanului realist: ”Apoi am mers mai departe pe lângă clădirile semețe, zugrăvite în combinații imposibile de culori. Între ele, pământul era neted și bătătorit. Drumul se sfârșea în fața unei porți late. Am intrat și ne-am oprit în fața unui ansamblu de clădiri vopsite în cafeniu, roșu și mov. M-a încercat o senzație de slăbiciune când am înțeles că acela era noul meu cămin.”
  Leela, provenită din țara mâncărurilor și a mirodeniilor, simte că parfumul ei face notă discordantă cu aromele din orașul iubirii, așa că devine invizibilă, precum restul. Fiind alungată din casa familiei adoptive, aceasta își reface identitatea, devenind Lily, o prezență mult mai impunătoare care reușește să descopere lumea și mirosul său.
   Deci, trageți aer în piept și simțiți mirosul acestei cărți, 429 de pagini pline de exotism! Sper ca lectura aromată să nu vi se pară prea condimentată cu descrieri, căci și ele își au rostul, și să nu vă lase un gust amar.

Insula doctorului Moreau

   Spre apărarea mea, această pauză a fost din cauză că iar ”a venit primăvara” și v-am spus că pe mine mă inspiră fulgii și frigul!... Știți ce mă mai fascinează? Aceste minunate picturi semnate de Ileana Seralio, pe care nu demult am descoperit-o. Acest tablou întruchipează peisajul de afară, pământul înghețat, presărat prin părți cu nea palidă, bătrână, senilă...

   Pe lângă acestea, recomandarea mea în materie de cărți este Insula doctorului Moreau, scrisă de H. G. Wells, după care s-a făcut și celebrul film din 1996. Este un roman care îl are în planul principal pe Edward Prendick, un gentleman din clasa superioară. Un bărbat numit Mongomery îl aduce pe protagonist pe o insulă fără nume și îl prezintă doctorului Moreau, o prezență rece și sigură pe sine, care conducea cercetările de pe insulă.
   Edward devine curios și dorește să cunoască modul de cercetare folosită și își amintește că a citit într-un ziar un articol care îl compromitea pe doctor, spunându-se că făcea experimente groaznice în domeniul vivisecției. Urmează o serie de momente pline de tensiune, atât pentru personaj, cât și pentru cititori, la aflarea vestei că Prendick este o posibilă victimă a odioaselor teste făcute de Moreau, decizând să plece în junglă.
   Povestea tânărului mi-a dat fiori pentru că, deși a reușit să părăsească insula, amintirile l-au urmărit tot restul vieții, forțându-l să se izoleze de oameni.
   Sper că v-a impresionat și această carte și că v-am făcut să o citiți! Vă doresc multe litere și miros de pagini noi!

Fulgi în balans

   Ați văzut ce frumos e afară? Ați văzut ce colorat e afară? Încercați să priviți după zăpada cea albă și înghețată și observați și roșul din obrajii copiilor extenuați de la săniuș. Nu e fascinant? Ador iarna, e anotimpul care mă liniștește și îmi oferă prilejul de a-mi pune ordine în gânduri.
  „Întotdeauna este iarnă pe undeva!...”- Richard Paul Evans, Floarea-soarelui. Dacă reușiți să procurați această carte, nu ezitați să o răsfoiți, lectura este relaxantă, iar mesajul îți intră direct la suflet.
   Știu că această postare nu este precum celelalte, așa cum v-am obișnuit, însă am simțit nevoia să împărtășesc cu voi puțin din emoția iernii, cea mai reușită iarnă...
   Vă urez o noapte plină de căldură și acalmie!

Pactul cu diavolul

   În primul rând, vă datorez un “La mulți ani!”, pentru că aceasta este prima postare din noul an, 2016. Urmează un an plin de cărți pentru voi, “răsfoitorii”, garantez!

   Să începem cu un roman pe care l-am citit pe nerăsuflate într-un timp foarte scurt, Pactul cu diavolul de Jack Higgins. Această carte seamănă izbitor, în viziunea mea, cu volumele Contelui de Monte Cristo ale lui Alexandre Dumas datorită acțiunii violente, dată fiind neînfricarea protagonistului Martin Brosnan, aflat într-o închisoare de maximă securitate de pe o insulă din apropierea Franţei. Acesta era închis acolo deoarece, în anii scurşi de la terminarea Războiului din Vietnam şi până cu puţin timp în urmă, fusese cel mai activ agent al irlandezilor în războiul de guerilla dus împotriva englezilor. Închisoarea se afla pe Insula Belle, renumită datorită faptului că de acolo nu reuşise nimeni să evadeze, asemenea castelului D’If.

   Brosnan a fost trimis pentru a-l înlătura pe cel mai periculos criminal cu care se confruntă britanicii şi francezii, Frank Barry, fiind de partea lui Liam Devlin. El, ajutat de frumoasa fotografă Anne-Marie Audin, iubita din trecut al lui Brosnan, concepe un plan nebunesc pentru a-l ajuta pe acesta să evadeze şi astfel să ajute la prinderea lui Barry. Acest roman este unul de spionaj, cu arme, personaje infiltrate în serviciile secrete ale inamicului; m-a captivat și prin drama personajului Martin Brosnan, unul din ultimii oameni de cuvânt ai acelor vremuri, cel care dacă jura răzbunare, îşi respecta jurământul cu orice preţ.

   Puteți citi recomandarea mea de astăzi ascultând această melodie care mie îmi hrănește spiritul aventurier:  https://www.youtube.com/watch?v=uJ_1HMAGb4k

   P.S.: Faceți pact cu mine și mergeți pe încredere, nu recurgeți la metoda faustiană!

   

Inspectând primii fulgi de nea...

   E seară. E feerie de iarnă. În sfârșit a venit! E vreme de stat în casă cu o carte bună pe genunchi și cu o cană de ceai aburind în mână. Ce poate fi mai încântător decât dansul fulgilor de nea ce se aștern alene pe nemărginita țărână înghețată?! Regăsesc amănunte din copilărie în mirosul cozonacilor pe care mama i-a pregătit pentru Crăciun și retrăiesc bucuria infantilă la contacul cu portocalele oranj care se uscau în geamul bunicii…

   Vreau să vă urez și eu să vă bucurați de sărbători fermecate, pline de beatitudine și de cumpătare! Crăciun luminat și un An Nou pe care numai în cărți ni-l putem închipui!

   Acum vin cu un mic extras dintr-o publicație pe care aș reciti-o la nesfârșit: “Îmi place să-mi închipui, mergând pe anumite drumuri, că le-am însemnat, le-am semănat cu coji de portocale, ca să nu le uit.”- Cella Serghi, Această dulce povară, tinerețea. Și ce ar merge lângă un minunat roman? O melodie relaxantă care ne bucură auzul: https://www.youtube.com/watch?v=QXpXTmxUhrA .

Jurnalul Annei Frank

    Salutare din nou! Astăzi vin cu o mare provocare pentru voi, „sfâșietorii de cărți”! Încep seria publicațiilor care mi-au marcat existența cu „Jurnalul Annei Frank”, în care autoarea, la vârsta fragedă de numai 13 ani, își  povestește viața sa ascunsă, trăită într-o „anexă” din firma tatălui său, Otto. De ce ascunsă? Pentru că erau o familie de evrei care se temeau de Hitler și, mai ales, de cunoscutele sale lagăre ale terorii.

    Ca oricare adolescentă, Anne avea capricii, se certa des cu mama ei, fiind geloasă pe sora sa, Margot Frank, deoarece considera că aceasta se bucură de toată iubirea parentală. Ea se lamentează deoarece nu mai putea îndura agitația din jurul său, teama care o cuprindea și gândul că nu va putea părăsi ascunzătoarea. Când li se mai alătură o familie, lucrurile încep să meargă pe un făgaș normal; datorită prezenței lui Peter, succesorul familiei Van Pels, fata uită de problemele cotidiene, ba chiar se îndrăgostește pentru prima oară.

    Consider că Anne Frank este o persoană extrem de inteligentă, remarcându-se în discuțiile celor maturi pe care îi credea „nătângi”. Credeți-mă, trebuie să citiți această carte plină de emoții, care sigur vă va duce de la agonie la extaz, dar și viceversa. Autoarea ne dă tuturor câte o lecție de viață și ne îndrumă să nu renunțăm niciodată, precum o face și pentru Peter, spunându-i astfel: „ce poți face atunci când treci chiar tu prin nenorociri? Ești pierdut. Eu cred că, dimpotrivă, în orice necaz este și o urmă de frumos. Dacă ai ochi pentru ea, descoperi din ce în ce mai multă bucurie și-ți regăsești echilibrul. Iar cine-i fericit îi va face și pe alții fericiți. Cine are curaj și încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.”

    Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

    Acum v-am convins să citiți această carte? Încercați, veți fi cu totul schimbați în urma lecturii! P.S.: Îmi rezerv toate drepturile de a sți dacă v-a plăcut recomandarea de astăzi!